De ce mâncarea ne trezește amintiri? Gusturile copilăriei rămân cu noi o viață

Știați că?

23/09/2026

Uneori este suficient un miros.

O prăjitură abia scoasă din cuptor. O supă făcută după rețeta bunicii. Pâine caldă sau un preparat pe care nu l-ai mai gustat de ani întregi.

Și, pentru câteva secunde, nu mai ești doar la masă.

Te întorci într-o bucătărie din copilărie, la o sărbătoare în familie sau lângă un om drag.

De ce au gusturile și mirosurile această putere?

Gustul înseamnă mai mult decât ceea ce simțim pe limbă

Când spunem că ne place gustul unui preparat, experiența este mai complexă decât pare.

Mirosul are un rol important în ceea ce percepem atunci când mâncăm. La acesta se adaugă textura, temperatura și, desigur, gustul propriu-zis.

Însă experiența nu se oprește aici.

Contează și locul în care am mâncat. Oamenii care erau lângă noi. Momentul vieții în care ne aflam.

Astfel, un preparat poate deveni legat de o amintire.

De ce un miros ne poate duce instantaneu în trecut

Mirosurile pot declanșa amintiri foarte vii.

De aceea, aroma unui preparat cunoscut poate readuce în minte imagini, oameni și momente pe care credeam că le-am uitat.

Nu trebuie să fie neapărat o mâncare sofisticată.

Uneori este suficient mirosul de cozonac, pâine, cafea sau al unui preparat făcut în familie.

Pentru fiecare dintre noi, declanșatorul poate fi diferit.

Gusturile copilăriei au și o componentă emoțională

Multe dintre preparatele pe care le numim „gustul copilăriei” sunt legate de oameni.

Poate fi mâncarea pregătită de bunica. Desertul făcut de mama. O masă de duminică sau o rețetă pregătită doar de sărbători.

În timp, preparatul și persoana ajung să facă parte din aceeași amintire.

De aceea, uneori nu încercăm să recreăm doar un gust.

Încercăm să recreăm un moment.

Rețetele păstrează și povești de familie

O rețetă transmisă de la o generație la alta poate deveni o formă de memorie.

Ingredientele se pot schimba. Cantitățile pot fi adaptate. Uneori, nici măcar nu există o rețetă scrisă.

„Pui cât trebuie.”

„Lași până vezi că este gata.”

„Așa făcea bunica.”

În astfel de expresii aparent simple se ascund ani de experiență și fragmente din istoria unei familii.

De aceea, păstrarea unei rețete poate însemna și păstrarea unei povești.

Mâncarea poate spune ceva despre locul din care venim

Gusturile nu vorbesc doar despre familie.

Ele pot spune ceva și despre o comunitate.

Ingredientele locale, anotimpurile, obiceiurile și modul de preparare au contribuit la apariția unor tradiții culinare diferite de la o regiune la alta.

Astfel, gastronomia devine și o formă de identitate.

Uneori poți înțelege mai bine un loc dacă te așezi la masa oamenilor care trăiesc acolo.

Ce se pierde atunci când dispare o rețetă

Nu toate rețetele ajung într-o carte de bucate.

Multe există doar în memoria oamenilor.

Iar atunci când nu mai sunt pregătite și transmise mai departe, există riscul să dispară.

Odată cu ele se pot pierde și poveștile oamenilor care le-au creat sau păstrat.

Tocmai de aceea merită să întrebăm.

Cum făcea bunica acel preparat? De unde venea rețeta? Cine a învățat-o? De ce era pregătită într-un anumit moment?

Răspunsurile pot fi uneori mai interesante decât rețeta însăși.

Gusturi, Oameni și Povești: oamenii din spatele gustului

Această legătură dintre mâncare, oameni și amintiri se află și în centrul proiectului „Gusturi, Oameni și Povești”, creat de Ioana Popoviciu și realizat în colaborare cu Next Story.

Nu vrem să descoperim doar ce gătesc oamenii.

Vrem să aflăm cine sunt, ce tradiții păstrează și ce povești se ascund în spatele unui preparat.

Uneori vom ajunge într-o bucătărie. Alteori într-un sat, la un eveniment sau la masa unei familii.

Locurile se vor schimba.

Oamenii și poveștile lor vor rămâne în centru.

▶️ Primul episod, „De la MasterChef, direct în bucătăria Ioanei | Gusturi, Oameni și Povești #1”, este disponibil integral pe YouTube @NextStoryRo.